Arabia Saudită-Egipt le-a oferit asiaticilor prilejul de a bifa prima ediție de Mondiale la care nu ies ultimii. În schimb, Egipt, deși a deschis scorul, trebuie să mai aștepte pentru a bifa primul succes la un turneu final.
Da, Mo Salah a marcat din nou. Cu un lob, astfel că Egiptul a izbutit, în fine, să înscrie și din acțiune, nu din penalty. A ieșit apoi la rampă El-Hadary. Cel care, vă mai amintiți, spuneam în avancronică, a stabilit un record pentru Cupa Mondială, devenind cel mai vârstnic jucător care a evoluat vreodată la un turneu final. A apărat un penalty, în minutul 39, dar nu și în ultimul dintre minutele de prelungire ale primei părți, cel de-al șaselea. Și avea să mai fie învins si la ultima fază. În minutul 90+5. Egipt pierde, saudiții exultă! Astfel, asiaticii termină grupa pe locul 3, după Uruguay și Rusia, în timp ce egiptenii, deși erau cotați ca o posibilă surpriză a turneului, pleacă de la Mondial cu înfrângeri pe linie.
Momentul cheie
După minute de dominație egipteană, Arabia Saudită a dat lovitura. Salem Al Dwsari a adus victoria saudiților, marcând în minutul 90+5, cu un șut din mijlocul careului.
Golurile
22: Salah ne aduce aminte de execuțiile pentru Liverpool și deschide scorul pentru egipteni după ce-l lobează pe portar: 0-1.
45+6: A doua încercare este cu noroc. După ce Al Muwallad a ratat de la punctul cu var, Al Faraj transformă fără emoții și restabilește egalitatea: 1-1.
95: Al-Dwsari marchează pentru saudiți, în prelungiri, și aceștia încheie grupa pe locul 3: 2-1.
Formații
Arabia Saudită: Al Mosailem – Al Burayk, M.Hawsawi, Os. Hawsawi, Al Shahrani – Bahbir (65 Asiri), Al Faraj, Otayf, Al Moghwai, Al Dawsari – Al Muwallad (79 Al Shehri). Selecționer: Juan Antonio Pizzi.
Egipt: El Hadary – Fathy, Gabr, Hegazy, Abdel-Shafi – Elneny, Hamed – Salah, Said (45+7 Warda), Treziguet (81 Kahraba) – Mohsen (64 Sobhi). Selecționer: Hector Raul Cuper