Danemarca-Franța este derbyul grupei. Francezii au șase puncte și sunt calificați, iar danezii au cu două mai puțin, astfel că au nevoie de o remiză pentru a avea, matematic, acces în faza secundă.
Danezii au două variante din trei pentru calificare sigură. Ba chiar pot merge mai departe și în cazul unei înfrângeri, condiția fiind ca australienii să nu se impună, iar dacă o fac, diferența înregistrată în cele două meciuri să fie similară. Ceea ce înseamnă că dacă australia bate la un gol diferență, danezii să nu piardă la mai multe.
Danemarca. Age Hareide are doi jucători indisponibili pentru meciul de la Moscova. William Kvist s-a accidentat din primul meci, cel cu Peru, în vreme ce Yussuf Poulsen este suspendat, după ce a luat galben în ambele meciuri de până acum. Suspendarea jucătorului de la Leipzig îl va aduce în teren pe Martin Braithwaite, care a jucat în primele două meciuri din postura de rezervă. În rest, va fi aceeași echipă din meciul cu Australia.
Franța. Francezii au câștigat cu Australia (2-1) și Peru (1-0), dar jocul a scârțâit teribil. Deschamps nu a găsit nici sistemul ideal, nici formula ideală, ceea ce i-a atras destule critici în ultima perioadă. După ce a schimbat sistemul de fiecare dată în ultimele 3 meciuri, selecționerul francez va merge tot în 4-2-3-1, la fel ca în partida cu Peru.
La ce ne așteptăm…
Lumea așteaptă un meci închis, cu Franța căutând să-și protejeze primul loc și cu danezii mulțumiți cu un 0-0. Cred, totuși, că vom vedea o partidă mai spectaculoasă decât se așteaptă majoritatea, cu minimum două reușite.
Știați că…
Naționala lui Deschamps a câștigat 8 dintre cele 13 meciuri de până acum. Danezii au 4 victorii, iar un meci s-a încheiat la egalitate. Ultima întâlnire directă e un amical disputat în 2015, câștigat de francezi cu 2-1. Ultimul meci la un Campionat Mondial datează din 2002, când nordicii câștigau cu 2-0 în fața deținătoarei trofeului. De atunci, Franța a câștigat următoarele 3 întâlniri – de două ori a fost 2-0, plus amicalul de acum 3 ani.
Formații probabile
Danemarca: Kasper Schmeichel- Henrik Dalsgaard, Simon Kjaer, Andreas Christensen, Jens Stryger Larsen- Lasse Schone, Thomas Delaney, Christian Eriksen- Andreas Cornelius, Martin Braithwaite, Nicolai Jorgensen.
Franța: Hugo Lloris; Benjamin Pavard, Raphael Varane, Presnel Kimpembe, Lucas Hernandez; Paul Pogba, Ngolo Kante, Corentin Tolisso; Nabil Fekir, Antoine Griezmann, Thomas Lemar