World Cup 2018- Meciul 39: Cronică Nigeria-Argentina 1-2

Nigeria-Argentina

Nigeria-Argentina s-a terminat cu 2-1 în favoarea sud-americanilor, iar aceștia merg mai departe. Au avut însă nevoie și de noroc într-un meci în care arbitrajul a fost iar departe de așteptări.

Messi a adus aminte, fie și în câteva momente, de valoarea sa. A marcat un gol (cel cu numărul 100 pentru acest turneu) și a trimis în bară. Apoi a ieșit la rampă Rojo, pe final, și a marcat izbăvitoarea reușită care a refăcut avantajul care se irosise după penaltyul transformat de Moses. Sampaoli a trimis în iarbă cea mai bătrână trupă din istoria participării Argentinei la CM, 30 de ani și 189 de zile, pentru duelul cu Nigeria, cea mai tânără din Rusia. Băieții lui au dominat. Însă de cele mai multe ori steril. Și putea să-i coste.

Arbitrajul a dat rateuri. Penalty ușor pentru Nigeria. Lovitura de pedeapsă neacordată Argentinei, la fază similară. Și una pe care le-a refuzat-o africanilor. Și cu VAR, tot “cavalerii” vor să iasă în față. Și se simte.

Momentul cheie

Au fost două momente determinante. Cel în care, deși a apelat la VAR, Cakir a zis nu penaltyului Nigeriei. Iar apoi reluarea impecabilă a lui Rojo la centrarea noului intrat, haoticul Pavon, care a adus calificarea Argentinei.

Golurile

14: Banega dă o pasă de 40 de metri, peste apărarea adversă, Messi preia pe coapsă, pune mingea jos și înscrie, devenind al treilea argentinian după Maradona și Batistuta care marchează la 3 Mondiale: 0-1

51: Mascherano este penalizat la un duel în careu cu Balogun, iar Moses transformă penaltyul: 1-1.

86: Rojo reia perfect centrarea lui Pavon și stabilește scorul final: 1-2.

Formații

Nigeria: Uzoho – Balogun, Ekong, Omeruo (90 Iwobi) – Moses, Etebo, Obi Mikel, Ndidi, Idowu – Musa (92 Simy), Ihenacho (46 Ighalo). Selecționer: Gernot Rohr.

Argentina: Armani – Mercado, Otamendi, M. Rojo, Tagliafico (80 Aguero) – E. Perez (61 Pavon), Mascherano, Banega, Di Maria (72 Meza) – Higuain, Messi. Selecționer: Jorge Sampaoli

 

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top