Suedia-Elveția s-a încheiat cu succesul la limită al nordicilor, aceștia probând din nou că naționala lor trăiește (poate) mai bine fără Zlatan.
Prima repriză le-a aparținut elvețienilor. Ca posesie. Pentru că ocaziile mai mari le-au aparținut suedezilor, care fie au fost blocați de Sommer, fie au trimis balonul în văzduh din situații mai mult decât favorabile. Dar dacă a fost egal la pauză, a venit și succesul, așa cum se mai întâmplase în trei ocazii până acum. Toivonen, cel care își serba ziua de naștere i-a pasat lui Forsberg, iar acesta, chiar dacă n-a șutat tocmai fericit, a avut parte de ajutorul lui Akanji, care a deviat balonul și l-a păcălit pe Sommer.
Elveția n-a putut să dea gol, așa cum nu a făcut-o în fazele eliminatorii din 1954 încoace, iar la ultima fază a fost la un pas să mai primească unul. Lang a făcut însă fault, alegându-se cu o eliminare, dar și-a scăpat echipa de o a doua reușită a nordicilor. Căci n-a fost penalty, deși așa se dictase inițial, Damir Skomina fiind ajutat de VAR pentru a muta, corect, lovitura suedezilor în afara careului.
Momentul cheie
Fără putință de tăgadă, golul din minutul 66, care îi face pe suedezi să viseze la o nouă vară fierbinte pentru prima dată după 1994.
Golul
66: Forsberg izbutește să deschidă scorul ajutat de Akanji: 1-0.
Formații
Suedia: Olsen – Lustig (82 Krafth), Lindelof, Graqvist, Augustinsson – Claesson, Svensson, Ekdal, Forsberg (82 M.Olsson) – Berg (91 Thelin), Toivonen. Selecționer: Janne Andersson
Elveția: Sommer – Lang, Djourou, Akanji, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri, Dzemaili (73 Seferovic), Zuber (73 Embolo) – Drmic. Selecționer: Vladimir Petkovic