Rusia-Croația ne-a oferit un meci mai strâns decât anticipam. În cele din urmă totul s-a tranșat la lovituri de departajare, câștig de cauză având croații.
Rușii nu au mai săpat tranșee. Au ieșit curajoși la atac și croaților le-a trebuit ceva vreme înainte de a depăși momentul. Au avut și primele ocazii, prin Rebici și Lovren, însă gazdele au dat lovitura printr-un golazzo al lui Ceryshev. Avantajul n-a stat mult pe tabelă, căci Mandzukic l-a servit ideal pe Kramarici oferindu-i șansa de a egala.
După pauză, Perisic a trimis balonul în bară, iar rușii au început să se gândească la prelungiri și la o eventuală lovitură pe contraatac. Cu atât mai mult cu cât croații cad pe capete din punct de vedere fizic. Au nevoie și ei de noroc și o fază fixă și le iese. Vida se înalță și trimite balonul în plasă. Suntem deja în prelungiri și rușii știu că trebuie să riște. Sprijiniți de tribuna dirijată de Cercesov, care are aerul unui general neînduplecat, pleacă în căutarea golului. Și-l obțin prin brazilianul venit de la Gremio pe care l-au naturalizat cu numai cinci ani în urmă.
Penalty-uri. Subasic rămâne în poartă deși acuzase o contractură încă înainte de terminarea timpului regulamentar. Smolov vrea să tragă tehnic, dar se sperie și ratează. Akinfeev apără și el a doua lovitură după ce fusese învins de Brozovic. Vine salvatorul Fernandes, trage tare, țintuindu-l pe portarul croat pe linie, dar mingea merge pe lângă poartă. Modric, cu șansă, Vida, cu o torpilă, și Rakitic în maniera în care i-a eliminat pe danezi desăvârșesc calificarea croaților.
Momentul cheie
Fernandes vine din Brazilia, țara în care nisipul fin al Copacabanei face gleznele mai fine. Este totuși fundaș. Și se vede. Știe că Subasic se poate întinde ca un arc și încearcă să-l surprindă cu un șut tare, la firul ierbii. Ratează însă pentru câțiva centimetri ținta. Și tocmai el, care reaprinsese focul speranței, îi pune acum în inferioritate pe ruși. Iar când mingea trimisă de Modric se duce din Akinfeev în bară și apoi în plasa laterală este clar că norocul ține cu croații. Poate și pentru că de regulă este alături de cei mai buni, iar aceștia sunt Mandzukic&Co, rușii ajungând la loviturile de departajare mai degrabă grație eroismului.
Golurile
31: Cheryshev deschide scorul cu o execuție de excepție: 1-0.
39: Kramaric reia cu capul centrarea lui Mandzukic: 1-1.
101: Vida, tot cu capul, aduce Crația în avantaj: 1-2.
115: Din nou o lovitură de cap (în fine, și cu un pic de umăr), acum a lui Fernandes, duce meciul la șuturi de departajare: 2-2.
Formații
Rusia: Akinfeev – Fernandes, Kutepov, Ignashevich, Kudriashov – Zobnin, Kuziaev – Samedov (54 Erokhin), Golovin (102 Dzagoev), Cheryshev (67 Smolov) – Dzyuba (79 Gazinskiy). Selecționer: Viaceslav Cercesov
Croația: Subasic – Vrsaljko (97 Corluka), Lovren, Vida, Strinic (74 Pivaric) – Rakitic, Modric – Rebic, Kramaric (88 Kovacic), Perisic (63 Brozovic) – Mandzukic. Selecționer: Zlatko Dalic.