Neuville a câștigat Raliul Suediei, runda secundă din WRC, și este noul lider al ierarhiei generale. Thierry a profitat de faptul că Sebastien Ogier, dezavantajat de poziția de start, nu a strâns decât patru puncte în această rundă.
Craig Breen (Citroen) s-a clasat al doilea, obținând cel mai bun rezultat al carierei, în timp ce Andreas Mikkelsen, coechipierul lui Neuville la Hyundai, a terminat pe ultima treaptă a podiumului. Punctele suplimentare din Power Stage au fost obținute de Esapekka Lappi, Sebastien Ogier și Andreas Mikkelsen.
Neuville avea nevoie de un rezultat bun după ce a început sezonul cu un loc cinci și își dorea revanșa pentru abandonul de anul trecut, consemnat ca urmare a unei greșeli stupide în Power Stage. Și a izbutit. Este adevărat, așa cum aminteam, rezultatul său a fost facilitat de faptul că organizatorii nu au curățat zăpada care a căzut din abundență, lucru care, de altfel, a și fost taxat dur de Ott Tanak, dar nu numai. Ogier și Tanak care au plecat primii au fost practic pe post de ”lame” menite să îndepărteze zăpada, astfel că la finalul zilei de vineri francezul era pe 12, iar pilotul din Estonia pe 9, ambii la distanțe substanțiale de zona fruntașă.
Thierry Neuville a devenit lider după PS3, atunci când a obținut prima dintre cele cinci victorii de probă specială. A trecut prin ceva emoții doar după PS10, când Breen s-a apropiat la 4,2 secunde, dar apoi a mărit ritmul și s-a desprins decisiv de urmăritori. Breen, așa cum aminteam, s-a clasat al doilea, cu cel mai bun rezultat al carierei, iar Mikkelsen a confirmat buna prestație a celor de la Hyundai, care și-au mai trecut în cont și locul cinci, prin Paddon. Pe 4 a fost Lappi, cel mai bun dintre piloții Toyota, în timp ce pe 6 s-a clasat Mads Ostberg, la revenirea sa în cadrul echipei Citroen și la primul raliu cu C3 WRC
Latvala, Suninen (cel mai rapid pilot M-Sport), Tanak și Evans au completat topul primilor 10, însă Evans a primit o penalizare, la indicațiile echipei, și Ogier a urcat pe ultima poziție care aduce puncte.