După debutul impresionant al sezonului 2012 la Monte-Carlo, Campionatul Mondial de Raliuri se mută în Scandinavia pentru Raliul Suediei, etapă care se va desfășura atât în Suedia, cât și în Norvegia.
Dupa o victorie convingatoare in Principat, campionii mondiali Sébastien Loeb si Daniel Elena vor infrunta echipajele nordice la ei acasa. Castigatorii acestui raliu in 2010 si 2011, Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen spera la un hat-trick si la prima victorie cu Citroën Total World Rally Team.
Inainte de a incepe seria de sase raliuri pe macadam, caravana Campionatului Mondial de Raliuri ajunge in nordul Europei pentru specialele acoperite cu zapada si gheata din Scandinavia. Avand cartierul general amplasat in Karlstad, capitala regiunii Värmland, Raliul Suediei are un nou format pentru editia din 2012. In premiera in Campionatul Mondial de Raliuri, joi se desfasoara „calificarile”. Conform noului regulament, aceasta regula se aplica si in cazul raliurilor pe macadam, pilotii putand sa-si aleaga ordinea pe lista de start in functie de rezultatele din ceea ce a fost pana acum shakedown-ul, eliminand astfel discutiile aparute in 2011 legate de curatarea probelor. Vineri, in prima zi de raliu, cea mai mare parte a probelor se vor desfasura pe speciale folosite in editia din 2009 a Raliului Norvegiei.
Castigatorii Raliului Monte Carlo, Sébastien Loeb si Daniel Elena vor lua startul intr-o etapa pe care nu au castigat-o decat o singura data in 2004. Chiar si asa, campionii mondiali au ca obiectiv victoria in acest raliu. „Poate ca nu excelez pe aceste probe insa imi place foarte mult sa concurez aici. Este unul dintre raliurile care imi plac cel mai mult in acest sezon”, a spus Sébastien Loeb. „Daca analizam preformantele mele din trecut, se observa ca acest raliu a fost dificil pentru mine in special din cauza conditiilor meteo. In 2008, cand am iesit in decor, Raliul Suediei nu era chiar un raliu de iarna, temperaturile pozitive transformand gheata in noroi. Anul trecut am terminat raliul pe locul sase, sansele la victorie fiind egale cu zero dupa ce am curatat probele de zapada proaspat cazuta in prima zi, dupa care am facut si pana. Atunci cand acest raliu se desfasoara in conditii tipice, iar specialele sunt acoperite cu zapada si gheata, consider ca sunt la fel de rapid ca rivalii mei.”
In anii precedenti Sébastien Loeb a fost dezavantajat in mod regulat, daca nu chiar de fiecare data, de faptul ca a curatat probele pentru cei din spate, iar acum este incantat de modificarile facute in regulamentul sportiv: “Consider ca vechiul sistem era nedrept fiindca liderul campionatului era penalizat la startul fiecarui raliu. Acum, voi fi doar eu vinovat de un eventual rezultat nesatisfacator. Oricum nu va fi usor alegerea unei pozitii bune pe lista de start. In Suedia, primele masini care trec lasa in urma un strat de gheata zdrobita care reduce aderenta in cazul in care iesi de pe trasa ideala, dar si daca pleci primul in cursa poti fi dezavantajat daca ninge peste noapte iar probele sunt acoperite de zapada afanata. Atunci cand iti alegi pozitia pe lista de start trebuie sa tii cont de toti acesti factori!”
TREI INTREBARI PENTRU… MIKKO HIRVONEN
Care sunt impresiile dupa primele teste cu modelul Citroën DS3 WRC pe gheata?
„A fost grozav sa conduc in aceste conditii care mie personal imi plac foarte mult. Spre deosebire de Monte Carlo, unde conditiile de aderenta se schimbau tot timpul, gheata ofera un nivel constant de aderenta. Dupa primii kilometri nu am fost foarte convins, dar impreuna cu inginerii echipei am reusit sa gasim cele mai bune setari pentru conditiile tipice din Suedia si Norvegia. La final am fost foarte multumit de rezultat si cred ca suntem pregatiti pentru aceasta etapa!”
Crezi ca poti obtine o a treia victorie consecutiva in Suedia?
„In primul rand cred ca avem o masina cu care se poate castiga, dar chiar daca am avut rezultate foarte bune in acest raliu in ultimii patru ani, sunt convins ca nu va fi deloc usor. Am muncit mult in aceste teste, dar modelul Citroën DS3 WRC este inca o masina noua pentru mine. Nu stiu care va fi nivelul meu de incredere in masina pe probele speciale, dar, da, cred ca am o sansa de a castiga aici.”
Ai concurat deja la Raliul Finnskog in Norvegia. Care a fost scopul acestei participari?
„Raliul Suediei este o etapa foarte importanta pentru mine si Jarmo. Dorim sa ne crestem sansele de a obtine cel mai bun rezultat posibil pe suprafata noastra preferata. Am testat mult, dar sunt diferente mari intre o sesiune de teste si cele dintr-o etapa. Raliul Finnskog a fost un test util de acomodare cu noua noastra masina in conditii similare cu cele din Raliul Suediei.”